Alege variante de transport mai prietenoase cu mediul pentru mobilitatea ta Erasmus+

Participarea la o mobilitate Erasmus+ este o oportunitate de a descoperi locuri, oameni și culturi noi. Experiența poate începe chiar din momentul în care îți planifici călătoria! Indiferent dacă participi la o mobilitate de studiu, un stagiu de practică, o activitate de formare, un schimb de tineret sau o altă activitate Erasmus+, poți contribui la protejarea mediului alegând mijloace de transport mai sustenabile.
Pe această pagină găsești informații, instrumente și recomandări care te pot ajuta să îți planifici călătoria într-un mod responsabil, să reduci amprenta de carbon și să profiți la maximum de experiența mobilității tale.
Călătoria verde în programul Erasmus+
Programul Erasmus+ încurajează adoptarea unor practici responsabile față de mediu și susține tranziția către modalități de transport mai sustenabile.
Prin Green Travel se înțelege utilizarea unor mijloace de transport cu emisii reduse de carbon pentru cea mai mare parte a călătoriei dus-întors către destinația mobilității. Printre acestea se numără:
• Trenul – una dintre cele mai sustenabile opțiuni pentru călătoriile pe distanțe medii și lungi;
• Autobuzul sau autocarul – o alternativă accesibilă și cu emisii reduse comparativ cu avionul;
• Bicicleta – o opțiune potrivită pentru anumite distanțe și trasee;
• Transportul în comun – o alternativă eficientă pentru deplasările locale;
• Călătoria în comun (carpooling) – împărțirea unei mașini cu alți participanți care călătoresc în aceeași direcție.
În funcție de tipul mobilității, de condițiile de eligibilitate și de regulile aplicabile proiectului, participanții care aleg transportul sustenabil pot beneficia de sprijin financiar suplimentar pentru călătoria verde.
Recomandare: Informează-te înainte de plecare la coordonatorul Erasmus+ cu privire cuantumul sprijinului financiar și documentele justificative necesare. Păstrează biletele și dovezile călătoriei.

Planifică-ți călătoria cu trenul sau autobuzul
Călătoria cu trenul sau autobuzul poate fi o experiență în sine. În plus, îți oferă ocazia să descoperi mai multe locuri pe parcursul drumului și să reduci impactul călătoriei asupra mediului.
Iată câteva platforme utile pentru planificarea și rezervarea călătoriilor:
- CFR Călători Internațional – informații despre rute, conexiuni, bilete și prețuri.
- Omio – platformă care permite compararea călătoriilor cu trenul, autobuzul și avionul, în funcție de destinație, durată și preț.
- Trainline – motor de căutare pentru bilete de tren și autobuz, cu numeroase conexiuni europene.
- FlixBus – opțiuni de transport cu autocarul către numeroase destinații europene.
- European Sleeper – serviciu de trenuri de noapte care conectează mai multe orașe europene.
- Interrail – abonament Interrail pentru Erasmus+ pentru participanții Erasmus+ și alți călători eligibili, pentru a ajunge la destinațiile lor cu trenul.
Sfat util: Compară întotdeauna prețurile și condițiile de călătorie de pe platformele de rezervări cu cele de pe site-urile oficiale ale operatorilor de transport. Verifică din timp durata călătoriei, numărul de schimbări, condițiile de rezervare și eventualele costuri suplimentare.
Calculează impactul asupra mediului
Nu toate mijloacele de transport au același impact asupra mediului. Alegerea trenului sau a autobuzului în locul avionului poate contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră asociate călătoriei.
Poți utiliza instrumente online pentru a compara impactul diferitelor variante de transport:
- Travel CO₂ – resursă pentru înțelegerea impactului climatic al călătoriilor și identificarea unor alternative mai sustenabile.
Călătorește împreună cu alți participanți
Dacă și alți participanți la mobilitate călătoresc către aceeași destinație, puteți organiza împreună deplasarea.
Călătoria în comun poate fi o soluție practică și mai prietenoasă cu mediul:
- Contactează alți participanți care merg la aceeași activitate sau în aceeași țară.
- Organizați împreună o călătorie cu trenul sau autocarul.
- Dacă alegeți să mergeți cu mașina, puteți împărți costurile și locurile disponibile.
Pe lângă reducerea impactului asupra mediului și a costurilor, călătoria împreună poate fi o ocazie excelentă de a cunoaște alți participanți înainte de începerea mobilității.
Adoptă un comportament sustenabil și pe durata mobilității
Călătoria verde nu se oprește odată ce ai ajuns la destinație. Poți continua să faci alegeri responsabile pe întreaga durată a mobilității:
- Folosește transportul public pentru deplasările în oraș.
- Explorează destinația pe jos sau cu bicicleta, ori de câte ori este posibil.
- Alege unități de cazare responsabile față de mediu, care adoptă măsuri pentru reducerea consumului de apă și energie și pentru gestionarea deșeurilor.
- Evită plasticul de unică folosință și folosește o sticlă reutilizabilă pentru apă.
- Respectă natura și comunitățile locale și încearcă să reduci risipa de resurse.
- Susține afacerile locale, alegând produse și servicii oferite de comunitatea gazdă.
