Marți, 30 septembrie 2025, Biroul Erasmus+ din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a organizat “Erasmus+ Welcome Event”, eveniment destinat studenților străini care și-au început mobilitatea academică la SNSPA.
Evenimentul a fost organizat de Biroul Erasmus+, prin implicarea coordonatorilor Erasmus+ din cadrul structurilor academice ale SNSPA și a coordonatorului instituțional Erasmus+, conf. univ. dr. Crina Rădulescu, prorector SNSPA. De asemenea, Miruna Trifan și Indra-Maria Mardare, reprezentante ale organizației Erasmus Student Network (ESN), au fost prezente pentru a oferi informații esențiale studenților internaționali.
În cadrul evenimentului, au participat peste 23 de studenți, printre aceștia numărându-se studenții străini, care au prezentat universitățile și țările din care provin, au avut ocazia să afle mai multe despre SNSPA, facultățile în care își vor desfășura activitatea academică, precum și cu specificul cultural și social al României. Printre participanți s-au numărat studenți Erasmus+ din Franța, Italia, Germania, Spania, și Republica Moldova.
Agenda evenimentului a inclus prezentări despre viața studențească la SNSPA, informații relevante despre ESN și activități interactive de cunoaștere și networking.
De asemenea, coordonatorii departamentali vor organiza întâlniri cu studenții, conform programului de mai jos:
FAP: 1 octombrie, ora 13:00;
DRIIE: 1 octombrie, ora 14:00;
FSP: 6 octombrie, ora 11:00;
FCRP: 6 octombrie, ora urmează a fi anunțată;
FM: data și ora urmează a fi anunțate.