Studenţii SNSPA pot face practică în străinătate, cu ajutorul mobilităţilor de plasament. O experienţă internaţională deosebit de utilă pentru o viitoare carieră de succes!
- Reguli generale
- Clarificări financiare
- Unde se pot desfăşura plasamentele?
- Paşii
- Contractul financiar
- Contractul de plasament
- Obligaţii/Acte necesare la întoarcere
I. Reguli generale
II. Clarificări financiare
Grantul ERASMUS nu acoperă integral cheltuielile legate de deplasare, cuantumul acestuia fiind de:
- 700 euro/lună pentru Danemarca, Irlanda, Franța, Italia, Austria, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Liechtenstein, Norvegia, Belgia, Republica Cehă, Germania, Grecia, Spania, Croația, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia, Islanda, Turcia,
- 650 euro/lună pentru Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
III. Unde se pot desfăşura plasamentele?
Organizația gazdă poate fi: orice organism public sau privat activ pe piața forței de muncă sau în domeniile educației, formării și tineretului. De exemplu, o astfel de organizație poate fi:
- întreprindere mică, mijlocie sau mare, publică sau privată (inclusiv întreprinderile sociale);
- un organism public la nivel local, regional sau național;
- un partener social sau alt reprezentant din domeniul forței de muncă, inclusiv camerele de comerț, asociații meșteșugărești/profesionale și sindicate;
- un institut de cercetare;
- o fundație;
- o școală/un institut/un centru educațional (la orice nivel, de la învățământul pre-școlar la cel secundar superior, inclusiv formarea profesională și educația adulților);
- o organizație, o asociație, un ONG non-profit;
- un organism care oferă servicii de orientare profesională, consiliere profesională și informare;
- o instituție de învățământ superior dintr-o țară participantă la program care deține o ECHE.
IV. Pașii
1. Înscriere şi selecţie
Procedura de înscriere și selecție are loc la nivelul fiecărei facultăți/structuri din SNSPA. În general, selecția pentru plasamente se organizează în lunile martie-mai, pentru anul academic următor. Calendarul selecției se afișează, din timp, de fiecare structură în parte.
2. Criterii de eligibilitate
Studenţii trebuie să fie înregistraţi într-o formă de învăţământ superior cu studii care să conducă la obţinerea unei diplome universitare sau a altui tip de certificare la nivel terţiar (inclusiv nivelul de doctorat).
Mobilitatea poate fi efectuată cu condiţia să existe un acord între organizaţia de trimitere şi organizaţia de primire.
a. Criterii generale de eligibilitate
Pot participa la selecţie:
- studenţii înmatriculaţi la zi la SNSPA, cetăţeni români, cetăţeni ai altor state participante la Programul Erasmus sau cetăţeni ai altor state decât cele participante la Programul Erasmus;
- studenţii din anul I, II licenţă şi anul I, II master – indiferent de momentul selecţiei;
- doctoranzii cu frecvenţă care sunt la zi cu îndeplinirea obligaţiilor de doctorand, în cadrul duratei oficiale de studii doctorale de 3 ani;
- studenţii şi doctoranzii în ani terminali – numai la selecţii pentru mobilităţi de studiu care se desfăşoară în acelaşi an academic în care are loc selecţia;
- proaspeții absolvenţi, cu condiţia ca selecția sa aiba loc în timpul ultimului an de studiu, iar stagiul în străinătate să se efectueze și să se finalizeze, în termen de un an de la absolvire.
- studenţii care au beneficiat deja, cu sau fără finanţare, de o mobilitate ERASMUS de studiu in perioada 2007-2013.
b. Criterii academice de eligibilitate
Pentru a participa la concursurile de selectie ERASMUS, solicitanţii trebuie sa îndeplinească cumulativ urmatoarele condiţii:
- să fie înmatriculaţi în cadrul SNSPA, indiferent de nivelul de studiu (licenţă, master, doctorat) şi indiferent de statut (buget sau taxă);
- să fie integralişti după ultima sesiune de examene;
- condiţii suplimentare stabilite de fiecare facutate/structură în parte (de exemplu: scrierea unui proiect de cercetare);
- selecţia are loc la nivelul facutății/structurii care oferă mobilitatea.
3. Dosarul de înscriere – acte necesare
Pentru evaluarea îndeplinirii condiţiilor de mai sus, dosarul de înscriere cuprinde:
a. Documente obligatorii
- Cerere de înscriere cu evidenţierea opţiunilor de mobilitate;
- Curriculum Vitae în limba română (va rămâne la dosarul de selecţie al studentului);
- Scrisoare de motivare în limba în care are loc mobilitatea (1 pagină) (va rămâne la dosarul de selecţie al studentului);
- Adeverință de la secretariat care să ateste că studentul este integralist și să precizeze media ultimului semestru încheiat;
- Pentru doctoranzi, o adeverinţă eliberată de Școala doctorală care să ateste forma de învăţământ (cu frecvenţă) şi de finanţare (ex: POSDRU);
b. Documente suplimentare, pentru studenţii care nu au cetăţenia unui stat membru UE
- copie a permisului de şedere;
- adeverinţă de la facultatea unde este înmatriculat, care să-i ateste calitatea de student cu frecvenţă (la zi);
c. Documente facultative (comisia de selecţie la nivel de facultate/structură decide dacă acestea vor fi sau nu solicitate):
- proiect de cercetare, care să precizeze obiectivele concrete urmărite de candidat in mobilitate şi rezultatele aşteptate;
- recomandare din partea unui cadru didactic;
- atestate, diplome, articole publicate, care sunt relevante pentru specializarea studentului şi care pot constitui un avantaj pentru candidatul respectiv.
4. Selecţia – Concursul/Interviul
a. Comisia de selecţie
Comisia de selecţie se organizează la nivelul facultăţilor/structurilor. Aceasta este propusă de către coordonatorul departamental Erasmus+ şi aprobată de consiliul facultăţii urmând să funcţioneze în aceeaşi formulă pe tot parcursul anului academic.
- comisia de selecţie trebuie să includă minimum trei membri, cel puţin un membru extern facultăţii care poate proveni din cadrul unei alte facultăţi, din cadrul BPC sau poate fi un reprezentant al studenţilor care să nu fie unul dintre studenţii care participă la selecţie;
- fiecare membru al comisie de selecţie va da o declaraţie privind evitarea conflictului de interese.
b. Procedura de selecţie a beneficiarilor de mobilitate presupune:
- anunţarea de către coordonatorii departamentali a BPC, în scris (email sau adresa scrisă), cu privire la intenţia de a organiza o selecţie pentru mobilităţi Erasmus de studiu sau plasament, precizând data și locul selecției;
- afişarea calendarului selecţiei, a condiţiilor de eligibilitate, a conţinutului dosarului de selecţie, precum şi a acordurilor în vigoare, la secretariatul facultăţii, la avizierele facultăţilor, pe site-urile facultăţilor, precum şi pe site-ul Erasmus al SNSPA, cu cel puţin două săptămâni înaintea selecţiei;
- participarea coordonatorului departamental Erasmus, împreună cu un reprezentant BPC, la o întâlnire de informare a studenţilor interesaţi să participe la selecţie.
c. Rezultatele selecţiei
- Rezultatele procesului de selecţie se vor afişa în maximum 3 zile lucrătoare de la data realizării interviului. Contestaţiile pot fi depuse la coordonatorul departamental Erasmus al facultăţii/structurii în termen de 48 de ore.
- Rezultatele selecţiei (listă finală, proces verbal, dosarele studenților) trebuie trimise de către coordonatorul departamental la Biroul de Programe Comunitare până la sfârşitul lunii în care se realizează selecţia;
- Procesul verbal al selecţie trebuie să conţină următoarele elemente: componenţa comisiei, criteriile de evaluare, centralizarea tuturor dosarelor depuse şi rezultatele finale obţinute (studenţi admişi, cu statut de rezervă şi respinşi).
Studenții de pe lista de rezerve pot beneficia de mobilitate Erasmus fără finanţare (zero grant), acoperindu-şi integral, din fonduri personale, cheltuielile implicate de perioada de studiu în străinătate. Ei beneficiază însă de toate celelalte drepturi ale unui student Erasmus (scutirea de la plata taxelor de studiu la universitatea-gazdă, recunoaşterea perioadei de studiu în străinătate etc.).
Listele cu studenţii admişi, rezerve şi respinşi se afişează în cel mai scurt timp, conform celor anunţate în calendarul selecţiei.
Orice modificare survenită pe perioada anului academic (de exemplu, studenţi de pe lista de rezerve care pot beneficia de mobilitate în urma unei renunţări sau a unei suplimentări de fonduri, modificarea instituţiei de destinaţie a unui student titular de mobilitate etc.) se face printr-o anexă la procesul-verbal semnată de aceeaşi comisie a facultăţii şi trimisă la Biroul de Programe Comunitare în termen de cel mult o săptămână, de la data la care a survenit modificarea.
5. Pregătirea plecării
Studentul selectat nu trebuie să întreprindă niciun demers până când facultatea nu comunică institutiei partenere lista studenţilor.
Odată încheiată această etapă, puteţi demara pregătirea propriu-zisă pentru plecarea în mobilitate. Pe toată durata acestor pregătiri, în timpul efectuării mobilităţii şi până la încheierea ei, beneficiaţi de sprijinul şi asistenţa Biroului pentru Programe Comunitare din cadrul facultății/structurii și al SNSPA.
Coordonatorul departamental Erasmus îl nominalizează pe fiecare student selectat, trimițând un email, atât persoanei de contact de la instituţia gazdă, cât și studentului, astfel încât studentul să poată lua legătura cât mai repede cu institutia respectivă. După nominalizare, studentul trebuie să facă toate demersurile necesare pregătirii mobilității: să trimită instituţiei gazdă toate documentele solicitate de aceasta, să se ocupe de cazare, să ia legătura cu ESN la nivel local.
Înainte de plecare studentul Erasmus va primi:
- Un contract financiar semnat de către SNSPA, student și garant pentru perioada de mobilitate, cu anexele:
- Contract de plasament (Learning Agreement for Traineeships) care reglementează programul de practica asumat de cele 3 părţi: student, SNSPA şi instituţia gazdă;
- Carta studentului Erasmus ce stabileşte drepturile şi obligaţiile studentului raportate la perioada sa de formare/experienţă profesională în altă ţară.
Aceste documente trebuie completate în două exemplare și trebuie să fie în original.
V. Contractul financiar
Semnarea Contractului financiar și a anexelor acestuia este obligatorie în vederea virării grantului ERASMUS. Contractul Financiar se completează de către responsabilul din cadrul Biroului pentru Programe Comunitare.
Contractul Financiar este documentul pe baza căruia studentul primeşte grantul ERASMUS şi în care sunt stipulate: părţile contractante, drepturile şi obligaţiile părţilor (SNSPA, studentul ERASMUS), cuantumul lunar al grantul ERASMUS şi modalitatea de plată conform coordonatelor bancare comunicate de către beneficiar, modul de soluţionare la eventualelor litigii etc.
Grantul ERASMUS se virează în contul bancar menţionat în Contractul Financiar amintit mai sus. Contul bancar în care se va efectua viramentul grantului trebuie să fie un cont în EUR, deschis pe numele dvs.
Suma de bani virată va fi calculată în funcţie de durata şederii efective în străinătate şi menţionată în Contractul Financiar. Pentru aceasta este foarte important să fie trecute în contract data exactă a plecării și data întoarcerii din mobilitate.
Granturile vor fi virate studenţilor care au semnat Contractul Financiar (după virarea banilor de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale către SNSPA), după cum urmează:
- semestrul I: banii vor fi viraţi în conturile personale în termen de maximum de o luna, de la primirea fondurilor de la ANPCDEFP;
- semestrul al II-lea: viramentul va putea fi efectuat cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de plecarea în mobilitate.
VI.Contractul de plasament (Learning Agreement for Traineeships)
Programul de plasament ales şi convenit de cele două părţi trebuie respectat de către beneficiarul mobilităţii. Modificările Training Agreement-ului trebuie aprobate de către coordonatorul ERASMUS de la facultate si se menţionează în spaţiul special prevăzut in acest document.
La sfârşitul perioadei de plasament, institutia parteneră trebuie să confirme, prin semnătură, în spaţiul special alocat în Training Agreement, îndeplinirea programului de plasament.
VII. Obligaţii/Acte necesare la întoarcere
După perioada de mobilitate:
- Institutia parteneră trebuie să elibereze studentului un certificat care sa ateste perioada de plasament;
- Pentru un plasament care este parte din curriculum, instituţia de trimitere trebuie să acorde recunoaştere academică pentru perioada petrecută în altă ţară prin acordarea creditelor transferabile (ECTS) sau a unui sistem echivalent. Recunoaşterea va avea la bază contractul de studiu semnat de către toate părţile înainte de începerea mobilităţii.
- Pentru cazul particular în care plasamentul nu este parte din curriculumul studentului, organizaţia de trimitere va furniza recunoaştere cel puţin prin înregistrarea acestei perioade în suplimentul la diplomă sau, în cazul absolvenţilor, printr-un certificat de plasament.
Excepţie o fac cazurile speciale, de forță majoră (de exemplu, cazurile medicale) care sunt supuse atenţiei Biroului pentru Programe Comunitare al SNSPA și facultății, precum şi, Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Toate documentele medicale trebuie depuse în original. Dacă cererea studentului este aprobată de aceste două foruri de decizie se impune restituirea numai a părţii din ajutorul financiar corespunzătoare numărului de zile/luni neefectuate.
Sunteţi rugaţi să comunicaţi echipei Biroului pentru Programe Comunitare din cadrul SNSPA eventualele dificultăţi întâmpinate în recunoaşterea studiilor efectuate în străinătate.