Rezultatele selecției privind proiecte de mobilitate în universități

Joi, 15 decembrie 2022, au fost publicate rezultatele ultimului apel din Programul granturilor SEE pentru Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor, 2014-2021, dedicat proiectelor de mobilitate în domeniul învățământului universitar.

SNSPA se numără printre instituţiile de învăţământ superior din România câștigătoare. Mai multe detalii, aici.

 

Mecanismul Financiar SEE 2014-2021 acoperă mai multe programe de finanţare, care au ca scop reducerea discrepanţelor sociale şi economice între ţările SEE şi consolidarea cooperării între statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia) și cele 15 țări beneficiare (Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria).

 

Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021 urmărește:

  • Îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei educaţiei şi formării;
  • Mobilitatea de învăţare a studenţilor şi a personalului din învăţământul universitar între ţările donatoare şi ţările beneficiare;
  • Cooperarea şi parteneriatele între educaţie şi piaţa muncii;
  • Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice